Cartea anului 2011 în Elveţia – un bestseller distins cu Swiss Book Prize 2011 poposeşte şi printre studenţii Universităţii din Bucureşti prin mijlocirea SOCIETĂŢII GERMANIŞTILOR DIN ROMÂNIA (S.G.R.): www.ggr.ro şi a DEPARTAMENTULUI DE LIMBI ŞI LITERATURI GERMANICE AL UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI, cu bunăvoinţa autorului elveţian originar din România.
Amfitrion: prof. univ. dr. GEORGE GUŢU.
Pentru realizarea ediţiei româneşti s-au destoinicit Editura POLIROM şi traducătoarea MARIANA BĂRBULESCU.
Seara de lectură, urmată de discuţii, are loc în ziua de 23 noiembrie, ora 17.30, în Sala „Ioan Bogdan”, Facultatea de Limbi Străine, Clădirea din str. Pitar Moş 7-13, et. II.
Un tânăr furios priveşte înapoi cu lucidă tandreţe! (George Guţu)
„Noul său roman îl catapultează pe Cătălin Dorian Florescu în prima linie a literaturii germane… Nu sînt mulţi cei care povestesc cu atîta forţă, sensibilitate senzorială şi căldură, atît de amplu, cuprinzînd secole, atît de calm şi fără teamă, ezitînd la fel de puţin atît cînd se confruntă cu brutalitatea si cruzimea, cît şi în faţa gingăşiei şi a tristeţii. Ce povestitor! Florescu este atent la fiecare detaliu, la fiecare nuanţă şi lasă imaginea obiceiurilor rurale să învie, ca într-un tablou de Bruegel, cu toate grozăviile și frumuseţile lor… El a scris un roman impunător despre un secol brutal şi despre o viaţă lipsită de speranţă, un roman care însă nu se scufundă nicicînd în deznădejde. Este o adevărată carte a iubirii.” (Elke Heidenreich, Frankfurter Allgemeine Zeitung)
Der Schweizer Schriftsteller Catalin Dorian Florescu, 1967 in Timişoara geboren und 1982 in den Westen geflohen, entführt die Leser in die bäuerliche Welt des rumänischen Banats. “Jacob beschließt zu lieben” ist eine Familiensaga epischen Ausmaßes, die mit großer Wucht und leiser Sinnlichkeit vom Leben, Sterben und Lieben erzählt. (Deutschlandfunk)
Lectura şi discuţiile au loc în limba română. 
A doua întâlnire: Lectură în Cafeneaua Cărtureşti Verona (Str. Arthur Verona nr. 13-15).
Luni, 10 decembrie, ora 18.00. Amfitrion: prof. univ. dr. George Guţu.
Vă așteptăm!